Cronică de film: Бабуся/ Babusia (2003), Lidia Bobrova

Al treilea film al regizorei ruse Lidia Bobrova, “Babusia” (realizat în 2003 în coproducţie cu Franţa), este o dramă socială ce tratează problematica unei Rusii post-soviBabusiaetice ce şi-a pierdut reperele, o Rusie aflată în derivă.

Filmul este alcătuit din două părţi – prima fiind în mare parte descriptivă, cu rolul de a înfăţişa cadrul şi subiectul: bătrâna Tosia, alintată babusia (bunicuţa) de către cei mici din familie şi nu numai, toată viaţa a fost devotată alor săi, fiind cea mai importantă persoană din lume pentru copii şi nepoţi. A locuit vreme îndelungată împreună cu fiica sa şi familia acesteia într-o casă de lemn pe malul lacului. Cu aceste imagini desuete debutează filmul – clipe de bucurie simplă, când copiii se joacă pe jos într-o casă modestă, iar bătrâna găteşte cântând. Atunci când copiii devin insuportabili, fata, exasperată şi incapabilă de a se descurca cu ei, îşi cheamă mama în ajutor.

Când nepoţii au crescut, Babusia şi-a vândut casa şi le-a împărţit banii, ea mutându-se cu fiica şi ginerele său într-un apartament la oraş. Însă, când fiica sa se îmbolnăveşte grav, apoi moare, ginerele, care doreşte să-şi refacă viaţa personală, nu vrea să se împiedice de de-acum fosta soacră şi bătrâna este trimisă la ţară, la sora sa, Ana. O scenă memorabilă are loc pe drumul spre sat, când, privind pe geam casele noi, impunătoare şi impozant colorate, bătrâna întreabă: А это что? (Ce sunt acestea?) Дома новых русских (Casele noilor ruşi), răspunde ginerele său, aflat la volan, iar bătrâna întreabă iar: Какие русские? Как мы? (Ce fel de ruşi? Ca noi?). Este astfel subliniată prăpastia din ce în ce mai mare ce se creează între două Rusii – una blândă, umană, şi una feroce, o Rusie a capitalismului individualist – contrast continuat şi evidenţiat mai mult în evoluţia ulterioară a subiectului filmului.

Camera încetineşte adesea asupra peisajelor rustice aproape suprarealiste, în orice caz idilice şi naive, ce, mustând de naturaleţe, prospeţime şi nostalgie, mai oferă încă o speranţă, o şansă umanităţii. Pe de altă parte, din tabloul rustic nu lipseşte alcoolul – Anna, o figură inofensivă şi blândă ca şi sora sa, este necăjită de fiul său alcoolic. Aceste peisaje contrastează cu imaginile arătate la televizor despre războiul din Cecenia, şi nu întâmplător, căci la acest război tot tinerii din sate au plecat: la expoziţia de desene ale copiiilor vedem două desene semnate Ivanov şi Semionov, nume pe care le vom regăsi în buletinele cercetate de poliţie la televizor ca aparţinând persoanelor dispărute în Cecenia. De asemenea, gemenii de pe scena de spectacol îi amintesc bătrânei de nepoţii ei gemeni, decedaţi în conflictul din Afganistan. Ea însăşi o reprezentantă a generaţiei războiului mondial, nu are nevoie decât de un colţ tihnit în care să-şi ducă ultimele zile.

Abia în a doua parte este introdusă problematica filmului, prin crearea situaţiei-problemă în faţa căreia personajele adoptă fiecare o atitudine: după ce Anna suferă un accident ce o imobilizează la pat, Tosia nu mai poate rămâne în casa acesteia – nepotul alcoolic nu poate avea grijă de ea, aşa că pribegia bătrânei poate începe. De soarta ei se interesează însă Liza – nepoata sa şi fiica Annei. Liza este cea care prezintă reportajele despre război la televizor; pentru cariera de reporter la Moscova, ea a sacrificat relaţia cu Nikolai, pe care acum îl reîntâlneşte în efortul comun de a-i găsi bătrânei un adăpost. Liza contrastează cu bătrâna Tosia: în vreme ce prima a sacrificat iubirea, cea din urmă s-a sacrificat pentru iubire – şi este aşadar mult mai împăcată sufleteşte. Liza dă dovadă totuşi de omenie: se porneşte să bată mai întâi la uşa ginerelui, apoi a fiecăruia dintre cei pe care bătrâna i-a crescut. Ginerele său, un văduv vesel, nu o poate primi – el doreşte să-şi trăiască în sfârşit la bătrâneţe viaţa, aşa că tocmai ce s-a 9183_1945mutat amanta sa cu el. Ceilalţi nepoţi – acum oameni maturi şi ajunşi – nu găsesc loc pentru ea în casele lor: Мы здесь принимаем нужных людей (Noi aici primim oameni necesari). Nici măcar Liza, deşi acţionează moraliceşte corect, nu o poate primi în locuinţa sa din Moscova, căci cariera îi ocupă tot timpul. Singurul care o primeşte momentan pe Babusia este nepotul său Tolik, care însă el însuşi, împreună cu soţia şi fetiţa sa, nu se află în propria casă, fiind refugiaţi din Cecenia. Este de menţionat că filmul este realizat în aşa fel încât personajele sunt deosebit de nuanţate şi greu de judecat. Este greu de judecat Tolik, care nu o poate primi pe bătrână şi avea grijă de ea deoarece este refugiat, este greu de judecat Taia, care, dacă o primeşte pe bătrână, va fi dată afară de către soţul ei, un adevărat stăpân în casă. Babusia nu se supără, ea nu judecă, ci trăieşte prin prisma iubirii către nepoţi aşa cum îi ştie ea – copii.

În final, registrul schimbă şi se face trecerea de la real la ireal, de la realitate la poveste, de unde nu lipseşte miracolul. Babusia înţelege că nu mai există loc pentru ea aici şi hotărăşte să îşi ia destinul în propriile mâini. După ce săvârşeşte prin prezenţa sa o ultimă minune (îi redă vorbirea Olgăi, fiica lui Tolik, care suferise un şoc în urma războiului), bătrâna se retrage în noaptea neagră de iarnă, pe nesimţite. Înfofolită şi sprijinindu-se în baston, ea păşeşte spre casa de pe malul lacului, spre zilele luminate de glasuri şi cântece de copii, întrerupte de strigătul disperat al lui Tolik, pornit  în căutarea ei pe străzi, ce o cheamă din întuneric: Бабуся!… (Bunicuţo!…), chemare la care bătrâna se metamorfozează într-un simbol, o icoană, smerită, iertătoare, ce îşi întoarce capul şi pare că priveşte direct în inimă, cu ochi înţelepţi şi trişti.

Bătrâna Tosia este întruchiparea mamei Rusii scoasă brusc din adăpostul său, unde îmbătrânea în timp ce timpul fericit stătea în loc, şi purtată într-un vagabondaj prin teritoriile sale atinse de o transfiguraţie sumbră, exprimată de vocea de la radioul din maşină ce rosteşte lugubrul bilanţ: За последние восемь лет в Россий умерло шесть миллионов человек (În ultimii opt ani, în Rusia au murit şase milioane de oameni).5457 Războaiele şi concurenţa capitalistă feroce nasc o nouă Rusie, populată de noii ruşi, ce se consideră superiori, maturi, lucizi – însă luciditatea lor este una a unor ochi larg închişi – care reduc fiinţa umană la nevoile materiale: Вот то, что детям нужно, им всё куплено. Поняла? (Ce le trebuie copiilor le este deja cumpărat. Ai înţeles?) Destinul Babusiei se confundă cu cel al Rusiei înseşi, o Rusie care îşi pierde instinctul familial în favoarea interesului propriu, material.

Actriţa aleasă pentru rolul Tosiei este o femeie simplă de la ţară – Nina Pavlovna Şubova – ce nu avusese până atunci nicio tangenţă cu actoria. Prin această alegere, regizoarea a dorit să aducă filmului o infuzie de veridicitate pură – chipul Ninei Şubova are o aureolă de bunătate, compasiune, răbdare, este chipul unei fiinţe care poate iubi cu adevărat, fără să judece, care vorbeşte puţin iar, atunci când vorbeşte, cuvintele sale, întrebările naive dar pline de miez, răzbat din altă lume, altfel ordonată, o lume croită pe spiritul omeniei. Astfel, simbolismul filmului trece dincolo de ceea ce se petrece propriu-zis pe pânză. Neprofesionalismul Ninei Şubova vine să sublinieze tonul de bine, adevăr şi frumos al personajului, să indice unde se ascunde adevăratul, veridicul în marea de iluzie (jocul actorilor).

Filmul este, aşadar, o metaforă pentru abandonul spiritual, istoric, cultural pe care fii Rusiei îl practică astăzi vizavi de tot ce nu este rentabil şi comercial.

Anunțuri