De-a lungul istoriei, şi cu precădere în secolul trecut, relaţiile sârbo-albaneze au fost marcate de o apropiere nesinceră şi nenaturală, produsă în contextul unor constrângeri venite din exterior, fie ele unirea în faţa unui duşman comun (otomanii, mai târziu fasciştii) sau propagandă – vezi mitologia iugoslavă a „frăţiei şi unităţii” şi mediatizarea excesivă a mitului Boro şi Ramiz (doi partizani comunişti din Kosovo, sârb şi albanez, ucişi împreună de către fascişti) ca simbol al „prieteniei” dintre cele două naţiuni în Kosovo. Din păcate, aceasta nu a fost, aşa cum s-a şi constatat ulterior, decât o fundaţie de nisip.

În acest context, pe fondul acumulării de tensiuni, neînţelegeri şi al lipsei unei comunicări reale, s-a întâmplat ceea ce era inevitabil să se întâmple. Războiul din Kosovo poate fi însă văzut şi ca o „purificare”, un eveniment ce marchează sfârşitul unei epoci, iar, de acum încolo, putem spera că dialogul sârbo-albanez nu va avea încotro decât să fie unul sincer şi responsabil. (Re-)apropierea acestor două popoare – care deja a început, timid, să se producă, pentru că noi, oamenii, mai ales aici în Balcani, suntem de natură să tânjim unii după alţii –, are ocazia să fie de acum încolo, pentru prima dată, una izvorâtă din interior, şi, din acest motiv, adevărată şi stabilă. În sprijinul acestui fapt vine o serie de încercări de apropiere, observabile în ultimii ani şi cu precădere în 2009.

Astfel, în vara anului trecut a avut loc la Budapesta prima reuniune ştiinţifică a istoricilor sârbi şi albanezi. Dintre rezultate fructuoase ale întâlnirii se merită să amintim faptul că s-a convenit asupra elaborării în comun a unui volum privind relaţiile sârbo-albaneze în secolul al XX-lea, începând cu anul 1918. Istoricii din cele două ţări şi-au exprimat speranţa ca în cadrul acestui proiect să li se alăture şi colegi din Kosovo. Dialogul constructiv al celor două părţi s-a axat pe teme precum metodologia de abordare a cercetării relaţiilor dintre Albania şi Iugoslavia, analiza interpretărilor şi miturilor-cheie ce au dus la război şi ură reciprocă şi a posiblităţilor creării unei naraţiuni istorice uniforme comune, abordând şi o critică realistă a eticii profesionale a istoricilor din regiune.

Acest pas comun spre clarificarea trecutului a reprezentat totodată şi un semnal din partea mediului politic din cele două ţări că a sosit timpul depăşirii neînţelegerilor de ordin istoric pe care le întâmpină Balcanii de Sud-Vest, în numele consolidării relaţiilor de bună vecinătate. Într-o regiune în care istoria este un mod de a trăi prezentul şi o filozofie a viitorului, demersul este mai mult decât lăudabil.

Semne pozitive au sosit şi din partea mediului artistic, unde tot în 2009 am fost martorii primei colaborări sârbo-albaneze din istoria cinematografiei: filmul Honeymoon, realizat de regizorul de  Goran Paskaljević împreună cu scenaristul Genc Përmeti. Descriind viaţa a două cupluri, unul din Albania şi celălalt din Serbia, ale căror destine se întrepătrund în experienţa dezamăgirii produse de confruntarea cu dificultăţile emigrării într-o Europă neprimitoare, pelicula intenţionează să atragă atenţia asupra lucrurilor pe care le au în comun oamenii din cele două ţări vecine. „Simplul fapt că realizăm acest film împreună este deja un mesaj puternic pentru politicieni: vrem să trăim şi să lucrăm împreună”, a declarat Paskaljević. Pentru acest proiect, regizorul sârb a mizat pe participarea lui Faruk Begolli, unul dintre cei mai aclamaţi actori albanezi kosovari ai Iugoslaviei, care a decedat însă în 2007.

Salutări din Kosovo (Pozdravi sa Kosova) este un documentar sârbo-albanez în regia lui Dušan Gajić, care a obţinut Premiul de Argint pentru cel mai bun documentar politic în cadrul festivalului World Media desfăşurat la Hamburg, Germania în 2006. Documentarul, realizat în colaborare cu jurnalistul albanez kosovar Fatos Bytyqi, reprezintă, potrivit South East Europe TV Exchanges, o încercare de explorare a naturii conflictului privind statutul provinciei Kosovo şi de spargere a stereotipurilor obişnuite din relatările privind conflictul sârbo-albanez legat de Kosovo.

Potrivit afirmaţiilor lui Gajić, nu se va ajunge la o rezolvare mulţumitoare privind viitorul statut Kosovo „fără o dezbatere amplă şi deschisă, la care să participe reprezentanţi ai ambelor comunităţi”: „Mass media joacă un rol-cheie în crearea condiţiilor pentru o astfel de dezbatere deschisă – făcând loc pentru problemele şi atitudinile tuturor comunităţilor, nu numai ale uneia sau alteia”, a apreciat acesta.
Echipa de producţie albanezo-sârbă a călătorit prin Kosovo, întâlnindu-se cu oameni obişnuiţi din ambele comunităţi etnice – în oraşe şi sate, în enclave şi mănăstiri, în şcoli, cafenele şi spitale. Membrii echipei au discutat cu personalităţi de frunte din viaţa politică şi din mass media, din cercuri moderate şi radicale, ca şi din organizaţii internaţionale, explorând mozaicul vieţii de zi cu zi din Kosovo, făcând schimb de opinii şi perspective asupra prezentului şi viitorului.

În mediul virtual, de la reţelele sociale obişnuite şi până la portalele media, şi-au făcut deja apariţia grupuri ce cheamă la bune relaţii interetnice sârbo-albaneze. O prezenţă de remarcat este proiectul KosovaKosovo, un site-forum media trilingv (în engleză, sârbă şi albaneză) care, din 2005, face eforturi de a aduce mai aproape comunităţile sârbă şi albaneză. Site-ul susţine şi are ca scop dialogul civilizat dintre reprezentanţii intelectuali şi nu numai ai celor două comunităţi pe tema Kosovo, reprezentând fructul unei colaborări între agenţiile KosovaLive din Priştina şi Beta din Belgrad, coordonată de către CDRSEE din Grecia. Din păcate, proiectul se află pe punctul de a fi închis, din cauza lipsei de susţinere financiară.

La nivelul societăţii civile menţionăm proiectul Talk for Tomorrow, coordonat de câţiva studenţi albanezi din Priştina, care se ocupă cu realizarea a diverse programe de tineret, cel mai important fiind Beyond Differences, ce constă în organizarea de întâlnirii studenţilor kosovari cu studenţi din Serbia în vederea locuirii împreună pe o perioadă limitată şi a întreprinderii de activităţi în comun, de la întrajutorarea persoanelor afectate de război şi până la întâlniri şi discuţii cu politicieni.

Aşadar, într-un mod surprinzător pentru majoritatea dintre noi, bunele relaţii sârbo-albaneze, departe de a fi o himeră, par a se

dezvolta din ce în ce mai mult în direcţia unui răspuns concret pentru stabilitatea în regiune. Mai mult, nu este exclus ca eforturile prezentate mai sus şi rezultatele lor să se constituie într-un viitor probabil mai apropiat decât credem într-un model de inspiraţie şi un „precedent” pentru Balcani şi Europa.